|
Cursul se adresează tuturor celor interesaţi de Training, Dezvoltare Profesională, Resurse Umane, Psihologie, Pedagogie.
Cursul de Formator organizat de ATU Consulting are la bază experienţa de 6 ani a companiei în domeniul trainingului, dinamicii de grup şi dezvoltării de competenţe. Cursul este susţinut de traineri formaţi în România şi Germania, cu experienţă de peste 10 ani în domeniul dezvoltării personalului şi dezvoltării de competenţe.
Este un curs interactiv, unde fiecare participant are oportunitatea să îşi dezvolte competenţe de formator. Metodologia de lucru presupune atât transmiterea de cunoştinţe specifice domeniului, cât şi dezvoltarea efectivă de competenţe în conceperea, pregătirea şi livrarea unui training. Cursul pune accent pe dezvoltarea competenţelor de lucru cu grupul şi de adaptare la nevoile grupului.
Subiecte:
1.Pregătirea trainingului
2.Livrarea activităţilor de training
3.Evaluarea în training
4.Aplicarea metodelor şi tehnicilor speciale de formare
Cursul presupune 48 de ore de formare, din care 70% sunt activităţi practice. Cursul este organizat în 3 module desfăşurate la sfârşit de săptămână (sâmbătă, duminică) sau in functie de nevoile clientilor.
|